Fabrici părăsite, terenuri virane, depozite dezafectate din Cluj sau Satu Mare se transformă peste noapte în platouri de spectacole, centre de artă, locuri de conferințe, networking sau ateliere în care oameni din cartiere se simt ca acasă, prin inițiative animate de Urbannect sau Centrul G. M. Zamfirescu (CGMZ).
Dan Clinci, absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism Cluj și președinte al Asociației Urbannect, a iniţiat numeroase programe de activare urbană a spațiilor postindustriale, malurilor Someșului sau pieţelor publice. S-a implicat în reabilitarea Turnului Pompierilor, extinderea Parcului Etnografic al Transilvaniei, reamenajarea Parcului Feroviarilor, pietonalizarea zonei Universității, reabilitarea Dealului Cetăţuia. Încurajează producţia locale de alimente sănătoase, cultura comunitară incluzivă, arta în spaţii neconvenţionale.
“După ce găsești spațiul – care este într-o zonă “cenușie”, vezi cine e proprietarul, cine îl administrează, trebuie să faci ca lumea din jur să se implice. Utilizarea temporară “încălzește” zona, dar și arată că este nevoie de o alternativă în oraș. În alte țări, bugetul public achiziționează locul și îi dă acea funcțiune. Barul pescarilor din Marsilia este cel mai scump loc din oraș, iar berea costă 15 euro tocmai pentru că are acel farmec aparte.
În România este o tendință de a face orașul „frumos”. Cum ar veni “casa din față”, în care stai atât cât să o sfințească popa. La Torino, piața agroalimentară este în centrul orașului, între anumite ore, cea cu varză pe jos, apoi se face curat. La Varșovia, tinerii mănâncă pizza pe caldarâm, din cutie. În Piața Unirii din Cluj-Napoca, altădată nu era voie să calci iarba, acum poți să te trântești pe jos.
Eu nu am nevoie de un manual al locului, îl construiesc eu. Am amenajat Sufrageria Urbană cu mobilier din paleți reciclați pe pietonala din Piața Unirii ca să te simți ca acasă, să îi aparții, nu ca într-un loc unde să poți să arunci gunoiul pe unde ai chef. Când serveam oamenii cu ceai, se simțeau cumva datori comunității, conversau unii cu alții.
Vrem să eliminăm și concepția că toate cartierele sunt numai dormitoare unde să te refugiezi după serviciu. Pentru a atrage oamenii am adus o formație care să cânte. Vedem că în aceste spații publicul este altul decât cel pe care îl vedem de obicei pe la concerte.
Plaja Grigorescu era înainte un loc subutilizat; am încercat să creăm un minilitoral pentru cei care nu pot ajunge la Marea Neagră. Am vrut să aducem litoralul în oraș, am amenajat un bar cu bere. Am denumit inițiativa Vamos a la Playa, chiar ne propunem să aducem artistul din Torino care interpretează cântecul”.
Peisaje culturale neconvenționale
“H33 era o curte închisă, un depozit al fabricii Prodvinalco pe care l-am transformat în spațiu de evenimente. Am organizat inclusiv un festival de artă al liceelor. De ce H33? Pentru că era pe str. Horea, iar fabrica producea rachiul V33. Prodvinalco nu avea deocamdată bani de investit în proiectul rezidențial, iar atunci l-am putut folosi.
Un spațiu “semipușcat” în care te simți bine, iar pensionarii pot să facă schimb de idei. După ce nu l-am mai putut utiliza, am relocat H33 ca Temporary 23, pe str. Traian. Adică ne asumăm faptul că, la un moment dat, va fi demolat. Încercăm să transformam un teritoriu într-un loc, un local, o activitate a noastră. Este un spațiu cu utilizare mixtă: atât producție, depozitare și birouri, cât și activitate culturală comunitară.
La Temporary 23 găzduim Celebrating Communities, cu participanți din alte țări care trăiesc la Cluj, avem anual Ziua Africanilor, cu dansatori din Camerun. Este o construcție la nivel mic a ceea ce însemnă orașul. Nu facem chefuri sau nunți, dar îl punem la dispoziție și altora.
În timp ce părinții beau o bere, copiii pot să sară pe pereți în loc să fie închiși într-o “cușcă” dintr-o cârciumă. Mai găsim câte un DJ, să pună muzică. Avem atelier de confecționat linguri, de preparat gomboți, concurs de pălincă. Este un tip de comunicare comunitară intrat în cotidian în Belgia sau Germania.
La Bremen există o linie de finanțare în cadrul primăriei, un departament dedicat acestor spații. În acest fel se creează o forță care se va implica în orașul viitorului: cetățeni activi în eforturile de planificare urbană, oameni care să vină să se implice. Adică un oraș care este construit de oamenii din comunitate, nu de experți”, spune președintele Urbannect.
Halele industriale, spații de evenimente
Nu a uitat nici industria Clujului. “Trebuie să păstrăm nu doar spațiul istoric, ci și cel postindustrial. Hala forjei grele de la fostul Combinatul de Utilaj Greu este cel mai spectaculos spațiu interior din oraș. La Remarul 16 Februarie, clădirea din afară va deveni una de birouri, un proiect aprobat.
În incintă există însă o hală extraordinară, mai ascunsă privirilor, dar acolo este foarte greu să faci acolo un concert pentru ar putea cădea cioburi prin luminator. Investiția ar fi enormă. Fabrica de Pensule a devenit un “icon” al Clujului, s-a desființat, nu este o rețetă perfectă. Hotelul Continental ar fi un alt loc de asumat.
Întotdeauna proprietarul terenului va încerca să maximizeze profitul printr-un zgârie-nori de 100 de etaje, dacă se poate, în acest caz doar Consiliul Local este reprezentantul oamenilor, 27 de voci care pot fi influențate de o masă critică. Ideea este să creăm o comunitate care să își asume responsabilitatea. La Cluj-Napoca autoritatea locală s-a obișnuit să existe o energie a comunității, deja parcurge un proces de învățare.
A aflat ca există cineva, adică noi, care știe să vorbească cu pensionarii. În proiectul NetZero City, primăria ne-a încredințat nouă contactul cu publicul, nu oriunde, ci chiar în Mănăștur. Pe scurt, îndemnăm oamenii să vină să ne spună locuri din cartierul lor în care se poate ține un chef sau un concert de jazz. Și îi așteptăm ca voluntari în activitățile noastre”.
Cei cu bani vs Cei fără bani
“Aceste “pățanii” au loc în zone de tranziție, cu probleme. Rezultatul este că se animă perimetrul, dar crește nivelul de civilizație. O revitalizare a unui spațiu îți aduce și o valorificare a patrimoniului. Într-un țesut urban este important spațiul dintre clădiri.
De obicei, revitalizările se întâmplă pe spațiu privat, nu pe unul public. Din păcate, mulți dintre proprietari s-au dat Mecena la început, însă până la urmă tot au fost nevoiți să plece „pensularii” de la fosta fabrică Perom”, observă Virgil Pop, șeful Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Cluj.
Locuitorii Clujului au devenit conștienți de această tendință. “Constat că aici îmi lipsește un spațiu informal în care ai să acces simplu. Altfel, dacă nu ai un job superbănos, nu îți permiți să ieși într-un local din centru; e un fel de gentrificare a orașului. Nu ai ca locuri informale decât Atelier Cafe sau Planetarium.
Orașul nu e superincluziv și nici cu o mare diversitate, dacă ieși de la locul de muncă”, spune un clujean. “După primul val de Covid, am propus un eveniment pe malul Someșului, vizavi de Casa Tranzit, însă nu nu am primit aprobare de la primărie” relatează un organizator de evenimente.
Apare Muzeul Industralizării Forțate
După absolvirea facultății, Gergely Butka s-a întors în Satu Mare, la afacerea de familie cu vânzare de anvelope. A organizat curse de autosport, întreceri de sporturi extreme, a adus TIFF și TEDx. S-a implicat în UFO Skatepark, Street Music Festival, Târgul de Crăciun. Muzeul Industrializării Forțate l-a inclus într-un proiect prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Centrul Cultural G. M. Zamfirescu, pe care îl conduce, găzduiește anual 50 de evenimente.
“Cum s-au dezvoltat orașele din România? În Evul Mediu, aveam un râu, o piață, o cetate, o biserică. În comunism a apărut dezvoltarea planificată, standardizată. Cinematografele Mărăști din Cluj sau Luceafărul din Satu Mare sunt la fel, cartierul Mărăști nu se deosebește de Mănăștur.
Au venit anii 2000, cu dezvoltarea haotică, apariția coaforurilor de bloc, a dezvoltatorilor care cu bani puțini au cumpărat terenuri valoroase. Acum se vorbește despre dezvoltarea planificată, impusă de UE, însă viitorul aparține tot dezvoltării participative. Tendințele actuale în dezvoltarea urbană sunt pietonalizare, înverzire, digitalizare, mai ales conectarea acestor investiții. Adică pistele de biciclete să nu fie fragmentate, ci introduse într-un circuit urban.
Cea mai mare provocare este cum va beneficia întreaga comunitate de această dezvoltare. Dacă dăm viață spațiilor, vom avea activități și evenimente, vom descoperi noi locuri publice, spațiile neconvenționale. Putem să facem evenimente în aceste spații și fără investiții de milioane de euro”.
Garsonieră la Cluj sau “palat” la Satu Mare
“Varianta ideală: UE ne dă bani pentru a dezvolta, orașul are surse financiare proprii, autoritatea decide să implice comunitatea și ia decizii strategice: parcări sau copaci. Proiectanții se documentează: adaptează proiectul pentru obiectiv. Executantul folosește materiale durabile, execută ca la carte. Comunitatea le descoperă și se bucură de ridicarea calității vieții.
Cum se întâmplă în multe cazuri: UE ne dă bani pentru digitalizare, dar nouă ne trebuie asfalt. Punem pe str. Parângului 60 de locuri de parcare sau numai 40 și restul copaci? UE ne dă un termen scurt: nu este timp pentru consultare publică reală. Proiectantul depune un plan neadecvat, nu include racordarea la rețele, necesară pentru evenimente (curent, apă).
Executantul folosește materiale de calitate slabă, întârzie, lucrează cu meșteri slabi. Trebuie să se încadreze în cei 3,7 milioane de euro, iar din contract să îi iasă și lui un BMW pentru soție și o casă pentru fiică. Rezultatul: comunitatea stă tot pe terasa de la McDonald’s.
Butka a atacat și problema exodului “creierelor”. “Am adunat 20 de top firme sătmărene la un jobshop la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Tinerii au spus că s-ar întoarce acasă pentru un job foarte bine plătit și locuri de distracție. Cu 100.000 de euro în Satu Mare îmi cumpăr palat în loc de garsonieră la Cluj, pot să îmi întemeiez o familie. Un loc propice mai ales pentru cei ce lucrează la distanță”.
“Revitalizare urbană: cetăţenie activă prin regenerarea culturală a spațiilor neconvenționale” a fost tema dezbaterii organizate la Cluj de către Mathias Corvinus Collegium (MCC). Cu acest prilej, a fost prezentată perspectiva de dezvoltare a mediului social-cultural al orașului în paralel cu dezvoltarea celui construit.
“Calitatea şi constanța interacţiunii dintre indivizi şi dintre comunitate şi mediul urban construit pe de altă parte defineşte capacitatea oraşului de a se dezvolta coerent şi corect, păstrând un echilibru constant între nevoile şi aspiraţiile cetăţenilor şi strategia de planificare urbană.
Pentru a crea un mediu de conectare stimulativ şi prietenos în care locuitorii oraşului să fie atraşi să comunice şi să dezbată este utilă reactivarea şi reconversia spaţiilor neconvenţionale care să se transforme în hub-uri socio-culturale”, conform MCC.
Rețeta pentru folosirea spațiilor comunitare:
- Dialog, cooperare permanentă în planificare între autoritate și comunitate
- Concursuri de soluții cu rezultate acceptate și implementate
- Proiectanții să consulte organizatorii
- Sfera civilă să creeze proiecte, evenimente dedicate spațiilor
Sursa: CGMZ
Articol publicat în revista Transilvania Business nr. 131
