Interreg NEXT România – Moldova are buget de 107 milioane €

Interreg

Proiectele selectate vizează adaptarea la schimbările climatice, biodiversitatea, educația, sănătatea, cultura și managementul frontierei.

Comitetul de Monitorizare a Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova a aprobat proiectele standard care urmează să fie finanțate în perioada 2021-2027.

Scopul întâlnirii a fost analizarea raportului de evaluare a proiectelor depuse în cadrul apelului pentru proiecte standard, înaintat de Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), aprobarea listei de proiecte selectate și a finanțării acordate.

Proiectele selectate vizează adaptarea la schimbările climatice, biodiversitatea, educația, sănătatea, cultura și managementul frontierei.

Pentru optimizarea implementării programului cu un buget total de 107 milioane de euro (97 milioane fonduri europene), CM a aprobat finanțarea tuturor proiectelor, inclusiv a celor de pe lista de rezervă, având în vedere punctajele bune obținute. Această abordare permite contractarea, în perioada imediat următoare, a 80% din fondurile programului.

CM a decis asupra unor realocări de fonduri în cadrul priorităților, care să permită o cât mai bună absorbție la nivelul programului, precum și asupra alocărilor pentru următorul apel pentru priecte cu valoare mică. La întâlnire au participat reprezentanții autorităților publice centrale, locale și regionale din aria programului, reprezentanții autorităților naționale din cele două state și ai Comisiei Europene.

CM este format din reprezentanţi ai autorităţilor locale, regionale şi centrale din statele participante la program. Interreg NEXT România – Republica Moldova este unul dintre programele de cooperare transfrontalieră finanțate de UE. Acesta se adresează zonei aflate la frontiera dintre România şi Republica Moldova.

Programul are ca obiectiv dezvoltarea zonelor aflate de-a lungul frontierei, din ambele state participante, și de a consolida cooperare dintre acestea. Domeniile vizate sunt: sănătatea, educația, turismul și cultura, adaptarea la schimbările climatice și managementul frontierei. MDLPA este autoritate de management pentru acest program de cooperare.

Exit mobile version