Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Narcis Ranghiuc: “Cine știe să își depoziteze cerealele va câștiga”

silobag
Sistemul presupune împachetarea ermetică a cerealelor în saci de dimensiuni foarte mari | Foto: TB

Fondatorul Grain Bags le-a prezentat fermierilor din Transilvania un sistem de împachetare în saci uriași din polietilenă, în condiții ermetice, care reduce pierderile față de stocarea clasică, în siloz sau magazie.

De ce i-ați “convocat” pe fermieri la Cluj?

Am vrut să-i invităm pe cei care au probleme de depozitare în zona de cereale (grâu, porumb, floarea-soarelui, grâu, soia, rapiță) sau pe fermierii care au zootehnie și pot să stocheze, în sistem silobag, porumb, lucernă, dar și borhot de bere, tăiței de sfeclă care se duc spre furajare, toate de o foarte bună calitate.

Ați susținut și o demonstrație.

Fermierii au avut ocazia să vadă cum arată porumbul după șase luni de depozitare în sistem silobag, chiar cu o umiditate mai accentuată decât în sistemele tradiționale. Am mai avut expuse un uscător de cereale, un încărcător și un extractor din silobag, utilaje pentru compost – care toacă și mixează deșeuri vegetale amestecate cu dejecții sau iarbă care intră în acest proces, tocătoare în varianta medie și mare. La fermieri a fost “momentul adevărului”, pentru că ei știu să manevreze utilajele, dar putut să vadă cum s-a păstrat calitatea muncii lor de un an: porumbul sau alte cereale. Practic, respiri ușurat, că ți-e în siguranță recolta.

silobag

Cât de receptivi sunt la tehnologie fermierii din Transilvania?

Există mai multă categorii, însă cu cei deschiși la nou îmi place cel mai mult să lucrez, măcar să testeze, apoi să aplice la ferma lor. Ceea ce facem noi este să le arătăm că soluția este corectă, în condițiile în care în România sunt multe probleme de logistică, la camioane, trenuri, iar mulți dintre fermieri pierd bani pentru că nu au unde să își depoziteze cerealele.

Ce le recomandați fermierilor?

Soluția cea mai bună pe care o poate avea un fermier este silobag, magazie și siloz, depinde de cât de mare este suprafața pe care o lucrează, de sute sau mii de hectare. În ordinea priorității investițiilor, este mai bine să investească în teren arabil, că rămâne al lor, apoi în sisteme mai scumpe de stocare a cerealelor, cum ar fi magazii sau silozuri. În prima fază mergi pe varianta mai economică, apoi pe sistemele mai complexe când ești capitalizat.

Pe partea de finanțare ce îi sfătuiți?

Sunt 2-3 opțiuni foarte simple: să acceseze fonduri europene sau altfel de linii de finanțare pentru echipamente dacă au un asemenea proiect. Dacă nu, să meargă pe leasing sau pe închiriere ca investiții în utilaje, dacă nu, pe echipamente second hand. Dacă echipamentul are 1-2 ani vechime și nu a fost folosit foarte mult, poți să îl iei la un preț mult mai rentabil pentru tine.

Cum vedeți anul acesta agricol?

Am fost în zona de sud a țării și mi-a plăcut că am văzut zăpadă, foarte bună pentru agricultură. În sud au fost niște precipitații, în Ardeal, ceva mai reduse. Totuși, pentru această regiune nu trebuie să ne facem griji, că nu sunt nici secete extreme, nici călduri extreme. Sperăm că va fi un an bun pentru zona de cereale, începutul este mai bun ca în 2024, după cum spun fermierii.

Ați pornit din Neamț, ați ajuns la Cluj.

Am decis că este momentul să facem pasul spre această zonă a țării. Inițial, am deschis un sediu în comuna Florești, apoi ne-am mutat în Cluj-Napoca, pe Calea Turzii. Următoarea mișcare va fi să deschidem o filială internațională, în afara României.

Demonstrație live pe Calea Turzii

Grupul Grain Bags – ProCompost a organizat, la Cluj, o demonstrație live a unui echipament în sistem silobag, explorând soluții eficiente pentru stocarea cerealelor. Au participat, alături de fermieri, procesatori și profesioniști în domeniu, cadre didactice, studenți de la ingineria mediului, masteranzi ai programului de dezvoltare rurală. După sesiunea de prezentare, participanții au asistat la o demonstrație practică de descărcare a cerealelor din silobag, cu utilajele în acțiune. Sistemul de origine germană a fost testat până acum în Insula Mare a Brăilei, Teleorman, Călărași, dar și în Transilvania. Fermierii care au mizat pe depozitarea grâului în acest sistem, în 2021 și 2022, au încasat cu 32-53% mai mulți bani decât dacă vindeau la momentul recoltării.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Mai multe investiții și cheltuieli reduse pentru municipiul Satu Mare în 2025

Articolul următor

Innovation Labs Hackathon la Timișoara

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
AAC
Citeste mai mult
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a salutat poziția Parlamentului European privind viitorul buget UE și susținerea unei…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Educație
Citeste mai mult

Vizită regală la Oradea

Marți, 22 aprilie 2025, Primăria Oradea a avut onoarea de a-i primi pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei…
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share