Cel mai important eveniment de cybersecurity din Transilvania a dat startul înscrierilor

BRINEL | IQANTO și CISCO, în parteneriat cu VEEAM Software și Apple, organizează și în acest an la Cluj-Napoca, în 8 aprilie 2025, CLUJ CONNECTING DAY, unul dintre cele mai așteptate evenimente de IT din regiune, menit să promoveze o cultură a securității cibernetice și să ajute companiile să își consolideze capacitățile de protecție în fața amenințărilor din ce în ce mai sofisticate.

Ajuns la a VI-a ediție, evenimentul aduce în prim-plan soluții avansate de securitate și dispozitive care pot oferi scalabilitate, mobilitate și protecție într-un peisaj digital complex, dominat de provocările aduse de Inteligența Artificială și tehnologia Cloud.

Agenda include dezbateri asupra ultimelor inovații din industrie, sesiuni demonstrative și oportunități de discuții 1 la 1 cu specialiști de renume în domeniu.  Evenimentul va fi deschis de Andrei Savin, CEO – BRINEL | IQANTO, iar printre speakeri se numără Ionuț Grădinaru, Regional Channel Manager România & CIS – CISCO și Dan Popa, Regional Manager pentru Sud-Estul Europei – VEEAM SOFTWARE, dar și un invitat special, Wayne Peacock, care va vorbi despre provocările schimbării modelelor de livrare și despre importanța parteneriatelor strategice.

Evenimentul crește an de an, punând în prim-plan calitatea și relevanța informațiilor oferite participanților.

„CLUJ CONNECTING DAY este mai mult decât un eveniment tehnologic – este un spațiu de inovație și colaborare, unde aducem împreună parteneri și soluții care modelează viitorul digital al clienților noștri. La fiecare ediție încercăm să oferim conținut valoros iar anul acesta pregătim o agendă cu subiecte de actualitate în zona de date, cybersecurity si AI, demo-uri captivante oferite de experți de top din industrie”, explică Alexandra Vaida, Marketing Communication Manager la BRINEL | IQANTO.

Participanții vor avea ocazia să exploreze subiecte vitale pentru securitatea cibernetică a organizațiilor din orice domeniu: cum facem față escaladării amenințărilor din mediul digital, cum impactează atacurile cibernetice infrastructura critică și ce măsuri pot fi adoptate de companii pentru asigurarea protecției datelor sensibile.

Cei interesați se pot înscrie AICI până pe 4 aprilie 2025.

Revenim în curând cu agenda și lista completă a speakerilor, oferind, totodată, o incursiune detaliată în topicurile pregătite de organizatori pentru această ediție.

Exit mobile version