Reprezentantul diplomatic al Republicii Moldova în Transilvania, Nina Moldovan, a onorat evenimentul celor 19 ani de excelență ai organizației.
“A fost un parcurs marcat de răbdare, motivație constantă și încredere în valoarea comunității. Am avut o celebrare plină de emoție și recunoștință”, a relatat conducerea GIB.
Organizaţie studenţească nonprofit și apolitică, GIB este reprezentată de către elevi şi studenţi basarabeni care îşi efectuează studiile în Cluj-Napoca. Scopul GIB este de a ajuta elevii şi studenţii de etnie română să se încadreze mai uşor în societatea de aici, unde se afirmă şi integreze.
Principalele direcții în care acționează GIB sunt acțiuni de voluntariat (traininguri, city break-uri, seri de socializare), studii la Cluj (oportunitățile și programele de studiu ale facultăților locale pentru absolvenții de liceu), informare (cum se pot obține viza de student, permisul de ședere și alte documente necesare pe durata derulării studiilor în România).
Consulat deschis în 2023
Consulatul onorific al Republicii Moldova la Cluj a fost oficializat în 2023, fiind condus de Nina Moldovan. Managerul general al Hotelului Radisson Blu Cluj reprezintă interesele țării vecine în Transilvania.
„Comunitatea moldovenească din Cluj este una extrem de importantă și diversă, iar această funcție mă responsabilizează în egală măsură. Voi depune toate eforturile pentru a sprijini și a reprezenta comunitatea noastră cu demnitate și profesionalism”, declara noul consul, la ceremonia de învestire.
Comunitatea cetățenilor moldoveni din regiunea Transilvaniei cuprinde câteva mii de persoane. În Cluj-Napoca au reședința 1.500 de cetățeni ai Republicii Moldova, dintre care 800 sunt studenți.